iulie 22, 2019

TABĂRA DE FILMMAKING

Ce faci când îți plac filmele? Le vezi sau…le faci. 

Tabăra de filmmaking Kinelink este un produs care învață participanții ce înseamnă să faci un film, de la idee până la proiecție. Cum procedăm? Lansăm un call pentru înscrieri, participanții ne dau un semn, stabilim echipa de lucru și apoi trecem la treabă: identificăm subiectul, acțiunea, personajele, scriem scenariul, facem pre-producție, filmăm, edităm și apoi…lansăm filmul. Toată nebunia asta durează între două săptămâni și o lună, dar în funcție de complexitatea proiectului (și de numărul participanților) ne putem restrânge sau extinde cu maximă flexibilitate.

 

Ne place să credem că tabăra de filmmaking are două componente: în primul rând este tematică, iar în al doilea rând, este transformațională.

 

De ce tematică?

Împreună cu participanții decidem care va fi ideea pentru filmul ce va fi produs în cadrul taberei. Odată creionat subiectul, participanții își aleg una sau mai multe misiuni, astfel încât să acoperim, cu ajutorul lor și al mentorilor cu experiență în domeniu, toate etapele de realizare a unui film: scrierea și adaptarea scenariului, realizarea storyboard-ului, identificarea actorilor și a personajului jucat, alegerea decorului, a locurilor de filmare, a eventualelor detalii de costumație, filmare, montaj, realizarea coloanei sonore, etc. Nu uităm inclusiv de roluri mai puțin evidente, cum ar fi designul grafic sau abilitățile de comunicare în ce privește lansarea și promovarea filmului.

Încercăm să integrăm participanții, pe cât posibil, în activități care corespund aptitudinilor, dorințelor sau intereselor lor, și, de asemenea, dar cel mai mult căutăm să stimulăm propria viziune și propriul aport la îndeplinirea scopului comun al echipei.

 

Cum adică transformațională?

Ne-am propus ca tabăra de filmmaking Kinelink să fie mai mult decât un prilej de activități practice și de achiziții de noi cunoștințe. Astfel, vom încuraja participanții să își exprime creativitatea într-un mediu care le va permite să fie atât independenți, dar care să îi învețe și ce înseamnă spiritul de echipă. Vom încerca să le stimulăm abilitățile expresive, de comunicare, de prezentare a ideilor și a opiniilor, într-un context de lucru care valorizează contribuția individuală printr-un proces colectiv. În definitiv, lumea de astăzi nu oferă foarte multe situații în care să te poți bucura de atingerea completă a unui obiectiv în care să îți poți identifica atât contribuția proprie, cât și maniera în care ai colaborat cu ceilalți, așa că de câte ori am organizat-o, tabăra a creat o emulație specială și un sentiment copleșitor.

 

Badminton Love – scurtmetraj

Ce faci când ai în jurul tău niște tineri talentați, frumoși și puși pe șotii? Păi…un film despre tineri talentați, frumoși și puși pe șotii. Badminton Love este prima comedie „serioasă” produsă în cadrul taberei de filmmaking Kinelink și a reprezentat o experiență atât de intensă pentru participanții la tabără, încât 4 dintre aceștia au ales ulterior facultăți din zona media sau arte. Tabăra de filmmaking Kinelink este un proiect prin intermediul căruia, pe parcursul a două săptămâni intense, participanții au ocazia să experimenteze atmosfera din timpul producției unui film. Aceștia sunt implicați în toate etapele producției cinematografice: de la scrierea scenariului la filmare, de la editare la distribuția și promovarea filmului.

Lampiridae – scurtmetraj

Ce au în comun un meteorit, niște licurici și o plajă? Nimic. Și totuși…noi le-am găsit o legătură, prin povestea unei noi producții a tabere de filmmking Kinelink. Tabăra de filmmaking Kinelink este un proiect prin intermediul căruia, pe parcursul a două săptămâni intense, participanții au ocazia să experimenteze atmosfera din timpul producției unui film. Aceștia sunt implicați în toate etapele producției cinematografice: de la scrierea scenariului la filmare, de la editare la distribuția și promovarea filmului.

Hai să colaborăm

Ai un proiect asemănător?

Suntem o companie de producție și creație multimedia care oferă agenților din industria marketingului și educației cele mai performante materiale de comunicare utilizând metode cinematografice.
Back